You are currently viewing Huawei încearcă să profite de înfrângerea lui Trump
HUAWEI LOGO

Huawei încearcă să profite de înfrângerea lui Trump

Administrația Donald Trump a fost principalul motiv pentru interzicerea echipamentelor Huawei la nivel mondial. Marea Britanie, unul dintre cei mai apropiați aliați al Statelor Unite, vor elimina complet echipamentele Huawei din rețelele sale, detalii aici.

După ce Trump a pierdut alegerile prezidențiale în fața democratului Joe Baiden, cei de la Huawei încearcă să își recapete statutul, prin apelarea la autoritățile din Anglia să renunțe la decizia de a interzice echipamentele 5G ale companiei.

Conform purtătorului de cuvânt al Huawei, autoritățile din Marea Britanie au recunoscut că o amânare cu 3 ani a implementării tehnologiei 5G va costa statul aproape 18 miliarde de lire. Acest mesaj a venit înaintea unei importante convenții politice în cadrul căreia vor fi anunțate implementările din programul guvernamental al lui Boris Johnson. Autoritățile din Marea Britanie încă nu au răspuns celor de la Huawei.

După 3 ani consecutivi de recesiune (în perioada 2018 -2020), livrarea la nivel mondial a telefoanelor va fi în creștere de anul viitor, odată cu implementarea rețelelor 5G.

Conform Digitimes Research, cererea de telefoane 5G va fi în creștere în următorii 5 ani. Prețul redus al telefoanelor 5G entry-level va duce la vânzarea 1.5 miliarde de unități până în 2023, respectiv 1.7 miliarde până în 2025.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.