Laptopul convertibil ASUS ZenBook Flip 13 UX363, echipat cu procesoare Intel Core din generația a 11-a, este disponibil pe piața locală în multiple configurații. Convertibil și compact, acesta oferă o paletă largă de porturi: o ieșire HDMI de dimensiuni mari, un port USB Type-A și 2 porturi USB-C Thunderbolt 4.
Performanță flexibilă, mobilitate fără efort
ZenBook Flip 13 UX363 măsoară numai 13,9 mm grosime și cântărește doar 1,3 Kg, fiind un model foarte compact. În ciuda formei fluide, cu amprentă redusă, laptopul integrează un set cuprinzător de conectori de ultimă generație. ZenBook Flip 13 UX363 le oferă utilizatorilor o ieșire HDMI de dimensiuni mari, un port USB Type-A, precum și 2 porturi USB-C Thunderbolt 4 pentru viteze de transfer de până la 40 Gbps. Totodată, laptopul dispune de cea mai rapidă interfață wireless, Wi-Fi 6, optimizată suplimentar cu ajutorul tehnologiei ASUS WiFi Master Premium, ce include ASUS WiFi Stabilizer și ASUS WiFi SmartConnect.
Înclinare cu stil
Balamaua rezistentă 360° ErgoLift îi permite laptopului să fie folosit în diverse moduri, ca laptop, tabletă, stand sau cort, sau orice altă poziție intermediară. Utilizatorul poate folosi notebook-ul într-un mod mai flexibil, mulându-se mai bine cerințelor sale. În momentul deschiderii, noua tastatură spațioasă, dispusă din margine în margine, se ridică ușor pentru a oferi mai mult confort în utilizare și pentru o răcire îmbunătățită. Pentru a asigura o fiabilitate maximă, balamaua ErgoLift a fost testată intens în privința durabilității.
Autonomie extremă
ZenBook Flip 13 integrează un acumulator de ultimă generație, a cărui funcționare este gestionată de un software avansat. Tehnologia de încărcare rapidă permite atingerea unei valori de 60% în doar 49 de minute, astfel încât utilizatorul va fi gata de lucru mai repede ca niciodată. Soluția de încărcare ASUS prin USB-C permite utilizarea unei game extinse de încărcătoare standard USB-C pentru depășirea oricărei situații ivite. ZenBook Flip 13 UX363 suportă încărcarea rapidă cu ajutorul adaptorului de 65W, disponibil în pachet. Bateria litiu-polimer, cu 4 celule, de 67Wh, oferă o autonomie de până la 14 ore, acoperind astfel întreaga zi de lucru.
Touchscreen precis
ZenBook Flip 13 UX363 dispune de un ecran touchscreen NanoEdge, cu diagonala de 13,3 inchi, complet compatibil cu stiloul electronic ASUS Pen. Acesta suportă 4096 de niveluri de presiune, asigurând precizia necesară pentru o senzație mai naturală în utilizare. Portabilul este echipat cu procesoare Intel Core din generația a 11-a, cu grafică Intel Iris Xe , până la 16GB memorie RAM și oferă SSD-uri PCIe 3.0 ce urcă în gamă până la capacitate de 1TB.
Preț și disponibilitate
Seria ZenBook Flip 13 (UX363EA) este disponibilă în magazinele specializate din România, la prețuri ce pornesc de la aprox. 5699 de lei (inclusiv taxe). Configurațiile cuprind procesor Intel Core i5-1135G7 sau Intel Core i7-1165G7, 8 sau 16 GB RAM, 512GB SSD M.2 PCIe, grafică Intel Iris Xe, ecran LED IPS Full HD cu acoperire 100% sRGB, Wi-Fi 6 și sistem de operare Windows 10.
Foarte interesant acest laptop, imi place ca este 360 de grade, touchscreen, portabil, cu ecran bun si autonomie mare .. dar mai e ceva ce ma surprinde la el .. grafică Intel Iris Xe care are performante foarte bune din ce am vazut si ThunderBolt 4 fiind de 8 ori mai rapid decat un ubs 3.2 gen 1.
Are ecran luminos aproximativ 400 niti, 100 RGB este foarte bun pentru cei care fac editare foto, iar noul procesor grafic Intel Iris Xe este foarte potent avand in vedere faptul ca este totusi integrat..