You are currently viewing Huawei Mate 30 – primul smartphone fără Android al gigantului chinez
Huawei Mate 30 series

Huawei Mate 30 – primul smartphone fără Android al gigantului chinez

În urma scandalului dintre Huawei și Guvernul american, gigantul chinez a pierdut sprijinul celor de la Google și a fost nevoit ca toate produsele ce le vor lansa de acum încolo să nu mai vină cu sistemul de operare Android și toate serviciile și aplicațiile Google.

„Din cauza interdicției americane privind anumite telefoane, seria Google (Google Mobile Service) nu poate fi preinstalată și propunem Seria Huawei (Huawei Mobile Service)”.

a declarat, în cadrul unei prezentări, Richard Yu, CEO al Huawei Consummer

Astfel a apărut Harmony OS, sistemul de operare conceput de Huawei, de pe care lipsesc YouTube, Google Maps, Gmail, Play Store, magazinul de aplicațiile ale Google, Play Store, precum și alte aplicații.

Primele telefoane Huawei cu noul sistem de operare Harmony OS sunt Mate 30 și Mate 30 Pro, ce au fost confirmate de gigantul chinez joi la Munchen.

Google Play Store a fost înlocuit de Huawei App Gallery, propriul magazin de aplicații al producătorului chinez.

Un purtător de cuvânt al Huawei a declarat că Facebook, Instagram și WhatsApp vor fi disponibile în Huawei App Gallery.

De succesul acestui sistem de operare depinde viitorul companiei Huawei, iar pentru asta este nevoie de suport din partea producătorilor de software, pentru a evita soarta sistemului de operare Windows Mobile.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.