Vodafone România continuă investițiile în infrastructură pentru a oferi clienților săi cele mai bune servicii și acces la cele mai noi tehnologii.
Astfel, pentru al patrulea an consecutiv, obține certificarea „Best in Test” pentru cea mai bună rețea mobilă din țară, de la organizația independentă de evaluare comparativă umlaut.
Vodafone a obținut un scor total de 921 de puncte, în creștere față de rezultatele din 2024, precum și cel mai mare punctaj pentru servicii de voce și date, dar și pentru fiabilitatea rețelei.
„Investim constant în modernizarea rețelei noastre mobile pentru a susține inovația și tehnologiile viitorului, în beneficiul clienților noștri. Certificarea umlaut pentru al patrulea an consecutiv ne onorează și reflectă angajamentul Vodafone de a respecta, dar mai ales de a depăși standardele industriei. Transformarea digitală prin tehnologii de ultimă oră și investițiile susținute în infrastructură stau la baza obiectivului nostru de a construi o rețea care ajută la îmbunătățirea și salvarea de vieți, la creșterea comunităților și la prosperitatea fiecăruia dintre noi”, a declarat Nicolae Vîlceanu, Network Director, Vodafone România.
Testele în baza cărora s-a emis certificarea au fost realizate de umlaut în perioada 18 februarie – 17 martie 2025. Evaluarea rețelelor a fost făcută ca urmare a unor măsurători profesionale comparative în 34 de orașe din România și pe șoselele care conectează aceste localități, respectiv pe o distanță însumând 8.600 km și acoperind aproximativ un sfert din populația țării. București, Timișoara, Cluj-Napoca, Oradea, Iași, Constanța, Ploiești, Pitești și Craiova s-au numărat printre orașele incluse în campania de măsurare.
Lasă un răspuns