ASUS Republic of Gamers (ROG) a anunțat ROG Flow X13, primul laptop de gaming 2-in-1, convertibil, și ROG XG Mobile, o placă grafică externă, ultraportabilă, ce completează performanțele de gaming ale modelului Flow X13 și conectivitatea sa.
“ASUS a fost întotdeauna cunoscut pentru pasiunea față de inovații și suntem bucuroși să introducem un nou produs revoluționar – ROG Flow X13, care nu este doar un nou produs unic. Este un început al unei categorii complet noi. Cu ceva timp în urmă am văzut o cerere în ceea ce privește laptopurile foarte puternice de 13 inchi și am decis să combinăm performanțele de gaming cu cea mai bună ultra-portabilitate pe care ți-ai putea-o imagina vreodată,”
a declarat Benjamin Yeh, ASUS East EMEA General Manager PC & Gaming
Flow X13 oferă un hardware puternic într-un corp ultra-subțire, de 13 inchi, cu procesoare ce urcă în gamă până la AMD Ryzen 9 5980HS cu opt nuclee și grafica dedicată GeForce GTX 1650. O balama 360° maximizează interacțiunea tactilă, trecând rapid de la modul laptop la poziția pentru gaming, desen și prezentare.
Alegerea dintre două opțiuni de ecran 16:10 oferă fie o rată de reîmprospătare de 120Hz, fie o rezoluție Ultra HD 4K cu detalii mai bogate. Subțire și ușor, Flow X13 are o grosime de numai 15,8 mm și o greutate de 1,3 kg.
Acesta funcționează la puterea maximă cu ajutorul unui adaptor USB tip C de 100 W, iar bateria sa oferă până la 10 ore de redare video. Flow X13 se remarcă prin integrarea perfectă cu o nouă clasă de plăci grafice externe (eGPU) care adaugă putere și flexibilitate într-o formă ultraportabilă. Inovatorul ROG XG Mobile reprezintă o fracțiune din dimensiunea plăcilor grafice externe oferite ca alternativă.
Cu toate acestea, încorporează un accelerator grafic puternic, care urcă în gamă până la GeForce RTX 3080, conectat direct la procesor printr-o interfață PCIe 3.0 x8 personalizată, care este mai rapidă ca Thunderbolt 4. O conexiune USB 3.2 Gen 2, dedicată, oferă printr-un hub I/O conectivitate suplimentară, în timp ce un adaptor de 280W, integrat, alimentează atât XG Mobile, cât și Flow X13, eliminând necesitatea ca utilizatorii să poarte un adaptor suplimentar.
Împreună, Flow X13 și XG Mobile redefinesc ceea ce este posibil printr-un dispozitiv de 13 inchi, oferind utilizatorilor o portabilitate avansată, în timp ce furnizează performanțe în gaming de nivel desktop și conectivitate la cerere.
Ultraportabil 2-in-1
Flow X13 are un design convertibil cu o balama 360°, care le permite utilizatorilor să apeleze la diferitele moduri pentru sarcini variate. Modul laptop standard este optim pentru gamingul intens și multitasking. Modul tabletă face posibilă glisarea prin conținut sau desenarea și luarea notițelor scrise de mână cu un stilou activ compatibil, cum ar fi ASUS Pen.
Ecranul tactil este protejat de Corning Gorilla Glass, care rezistă zgârieturilor ce pot să apară în activitatea de zi cu zi. Balamaua 360° permite, de asemenea, modul stand, care apropie ecranul de utilizator, și modul cort, care minimizează amprenta dispozitivului. Aceste poziții oferă ventilatoarelor un acces mai liber la fluxul de aer, scăzând temperaturile cu până la 8 grade.
Carcasa de 13 inchi este subțire și ușoară, având o grosime de 15,8 mm și o greutate de 1,3 kg. Un exterior texturat, cu un design asemănător cu cel al undelor, adaugă stil, oferind în același timp rezistentă la amprente și o aderență sigură pentru transportul ușor. Autentificarea integrată printr-o singură atingere permite, de asemenea, ca Flow X13 să fie activat asemeni unui smartphone.
ROG XG Mobile
ROG este un pionier în domeniul graficii externe, după ce a introdus primul dock eGPU, XG Station, în 2007. Noul ROG XG Mobile introduce un design fluid, care oferă un nou mod inovator de a aduce performanțele de gaming, de nivel desktop, într-o formă ultraportabilă. Cântărind numai 1 kg și măsurând 155 mm (A) x 208 mm (L) x 29 mm (Î), XG Mobile are 6% din mărimea unui eGPU tipic, în ciuda faptului că dispune de un accelerator grafic GeForce RTX 3080, tactat până la 1810 MHz, la 150 W cu ROG Boost.
Acceleratorul video de vârf este bazat pe noua arhitectură NVIDIA Ampere, care combină nucleele CUDA pentru umbrire programabilă cu nucleele RT de a doua generație pentru trasarea avansată a razelor și nucleele Tensor de generația a treia, care oferă un tranzit mai mare pentru grafica DLSS accelerată de AI. Răcirea eficientă cu ajutorul camerei de vapori menține XG Mobile la temperaturi ideale, în ciuda carcasei sale mici.
Designul compact al camerei de vapori crește suprafața de contact cu 54% în comparație cu heatpipe-urile, maximizând transferul termic către radiator pentru o disipare rapidă. XG Mobile se conectează direct la CPU cu o interfață PCIe 3.0 x8 personalizată, care este mai rapidă decât Thunderbolt 4. Interfața cu lățimea de bandă de 63Gbps dedicată exclusiv graficii, generează o performanță semnificativ mai mare decât alternativele eGPU.
O conexiune USB 3.2 Gen 2, separată, adaugă 10 Gbps doar pentru I/O și ambele au un cablu de 41 cm. Conexiunea USB domină hub-ul multi-port al XG Mobile, care are patru porturi USB tip A 3.2 Gen 1, un slot pentru card SD de dimensiuni mari și un port Gigabit Ethernet. Ieșirile DisplayPort 1.4 și HDMI 2.0a se conectează direct la un accelerator extern. Un adaptor de alimentare integrat de 280 W alimentează simultan XG Mobile și laptopul, astfel încât utilizatorii nu trebuie să poarte cu ei un alt alimentator voluminos.
Procesor puternic
Procesoarele ce urcă în gamă până la AMD Ryzen 9 5980HS cu 8 nuclee și 16 fire de execuție furnizează performanțele necesare pentru sarcini de lucru solicitante.
Procesoarele mobile din seria Ryzen 5000 dispun de o nouă arhitectură Zen 3, susținută de o memorie cache mare de până la 20 MB. Denumirea HS indică cipurile care au o anvelopă de putere de 35W reglată pentru carcase ultrasubțiri, dar care sunt capabile să se scaleze până la 54W atunci când spațiul termic și de putere permite.
O ediție specială Flow X13 Supernova va fi disponibilă cu Ryzen 9 5980HS de vârf, care se ridică la 4,8 GHz pe un singur nucleu. Până la 32 GB de memorie oferă multitasking fluid. Flow X13 folosește memorie RAM LPDDR4X-4266, care consumă cu 50% mai puțină energie și generează mai puțină căldură decât memoria DDR4 obișnuită.
Memoria LPDDR4X ocupă, de asemenea, o suprafață cu 46% mai mică pe placa de bază, datorită cipurilor mai mici și a traseelor simplificate, lăsând mai mult spațiu pentru un procesor și accelerator video puternic.
Un SSD PCIe oferă performanțe ridicate și o capacitate de până la 1 TB, oferindu-le utilizatorilor spațiu de stocare amplu pentru jocuri și portofoliile profesionale.
Gaming în mișcare
Flow X13 încorporează un accelerator grafic GeForce GTX 1650 capabil să atingă viteze de până la 1255 MHz la 35W în modul Turbo cu ROG Boost, cu capacitatea de a absorbi încă 5W prin Dynamic Boost, oferind performanțe puternice în cele mai recente jocuri.
Opțiunile pentru ecran completează experiența vizuală. Panoul FHD de 120Hz permite un joc mai fluid, aspect remarcat în mod special în jocurile cu ritm rapid, în timp ce afișajul 4K Ultra HD, opțional, oferă o densitate mare de pixeli, potrivită pentru munca artistică.
Pe ambele afișaje, Adaptive-Sync sincronizează rata de reîmprospătare a panoului cu rata de refresh a acceleratorului video pentru a reduce latențele, a minimiza tremuratul și a elimina ruperea cadrelor.
Ambele opțiuni de ecran sunt calibrate din fabrică pentru a îndeplini standardul de validare PANTONE pentru precizia culorii. De asemenea, au un raport de 16:10 mai înalt, care oferă mai mult spațiu vertical pentru jocuri și fluxuri de lucru creative.
Răcire neîngrădită
Sistemul de răcire al Flow X13 este reglat pentru obținerea de performanțe ridicate într-o carcasă cu dimensiuni reduse. Compusul termic din metal lichid îmbunătățește transferul termic de la procesor la conductele termice, reducând temperatura procesorului cu până la 10° C în comparație cu pasta termică standard. ROG a fost primul care a automatizat aplicarea metalului lichid în producția de masă.
Acum, acest proces brevetat a fost adaptat procesorelor AMD Ryzen, care prezintă provocări diferite datorită prezenței componentelor conductoare din jurul nucleului. ROG este primul care produce în masă laptopuri cu metal lichid aplicat pe procesoarele AMD. Căldura este transferată departe de CPU, GPU și VRM de către două conducte de căldură, care au o formă mai subțire pentru a economisi spațiu și a mări zona de contact pentru transferul termic.
Un modul termic regândit acomodează trei radiatoare mari și gurile de ventilație în interiorul sistemului, mult mai mult decât se poate găsi de obicei într-un dispozitiv de această dimensiune. Împreună, aceste radiatoare oferă o suprafață de 44,230 mm² pentru o disipare rapidă și eficientă a căldurii. Ventilatoarele Dual Arc Flow generează debit maxim de aer cu zgomot minim.
Aceste ventilatoare se bazează pe un nou design cu 84 de pale care variază în grosime pentru a sufla mai mult aer. Lamele sunt acoperite cu vârfuri speciale care urmează un model aerodinamic pentru a stabiliza fluxul de aer și a reduce turbulențele zgomotoase. Aceste progrese îmbunătățesc fluxul de aer cu până la 13% fără a crește zgomotul. Cu tehnologia 0dB, ventilatoarele se opresc complet atunci când temperaturile CPU și GPU sunt scăzute în modul de operare Silențios.
Acest lucru face ca răcirea să fie cu adevărat silențioasă în sarcinile ușoare. Modulul termic cu autocurățare folosește tuneluri anti-praf pentru a canaliza particulele departe de ventilatoare și radiatoare. Minimizarea acumulărilor ajută sistemul de răcire să fie mai fiabil în timp, oferind laptopului o durată lungă de viață în jocuri rapide și flexibile. Cel mai recent design al ROG scurtează tunelurile pentru a crea spațiu atât pentru ventilatoare mai mari, cât și pentru un flux de aer mai ridicat.
Mobilitate extremă
Bateria durabilă alimentează Flow X13 pentru o autonomie de până la 10 ore în redarea video. Suportul pentru încărcarea Tip C le permite utilizatorilor să completeze energia din bateria de la diverse adaptoare portabile, oferind mai mult timp departe de priză. Adaptorul tip C, de 100W, al modelului Flow X13 măsoară doar 75 x 75 x 28,8 mm și cântărește numai 300 g, ceea ce îl face mult mai mic decât adaptoarele de putere necesare laptopurilor de gaming. Datorită tehnologiei fast-charging, bateria poate fi încărcată de la 0% la 50% în numai 30 de minute.
Sunet cu claritate de cristal
Sunetul surround virtual 5.1.2 canale, susținut de Dolby Atmos, oferă un sunet bogat, direcțional. Tehnologia Smart Amp menține difuzoarele integrate în limite sigure de funcționare, permițând utilizatorilor să se bucure de o experiență mai intensă și mai captivantă. Pentru a îmbunătăți comunicațiile vocale, anularea AI a zgomotului, bidirecțională, avansată, elimină sunetele nedorite atât de la intrarea cât și de la ieșirea audio.
Aceasta poate fi aplicată pe orice dispozitiv și poate fi chiar și personalizată în funcție de aplicație, astfel că utilizatorii pot limita anularea zgomotului la aplicațiile de chat fără a afecta sunetele din joc. Jucătorii pot comunica mai bine cu colegii de echipă, creatorii pot înregistra un sunet mai curat în orice mediu și toată lumea se poate bucura de o conversație clară. Deoarece anularea AI bidirecțională a zgomotului rulează pe CPU, GPU-ul este liber să lucreze la maximizarea numărului de cadre pe secundă.
Confort maxim
Pentru tastare și jocuri mai confortabile, designul din margine în margine al tastaturii modelului Flow X13, prezintă un format de dimensiuni complete, în stilul desktop, amplasat în carcasa compactă. Balamaua ErgoLift ridică partea din spate a tastaturii pe măsură ce sistemul este deschis pentru un unghi de tastare mai bun.
Tastele au partea superioară curbată și o cursă de 1,7 mm, îmbunătățind și mai mult confortul. N-key rollover asigură preluarea corectă a comenzilor multi-tastă la viteză mare, iar iluminarea albă de fundal, de bun gust, face ca fiecare tastă să fie ușor de găsit în mediile cu lumină slabă. Flow X13 oferă, de asemenea, o conectivitate amplă, inclusiv un port USB 3.2 Gen 2 Type-C care acceptă atât Power Delivery, cât și DisplayPort 1.4. Un port HDMI 2.0b permite conectarea unui alt monitor. Un port USB 3.2 Gen 2 de tip A este gata pentru mouși de gaming sau gamepad-uri, iar un conector de 3,5 mm acceptă diverse căști.
Pentru conectivitate suplimentară, hub-ul I/O al XG Mobile le permite utilizatorilor să-și extindă setupul. În caz contrar, conectorul proprietar XG Mobile include un port suplimentar USB 3.2 Gen 2 de tip C care oferă extra flexibilitate.
SPECIFICAȚII – ROG Flow X13
Procesor | AMD Ryzen 9 5980HS mobile AMD Ryzen 9 5900HS mobile AMD Ryzen 7 5800HS mobile |
Grafică | NVIDIA GeForce GTX 1650 GPU, 4GB GDDR6 VRAM |
Sistem de operare | Windows 10 Pro Windows 10 Home |
Ecran | 13.4-inchi 16:10 UHD WQUXGA (3840 × 2400) tactil, IPS 60Hz, 116% sRGB, Validat Pantone 13.4-inchi 16:10 FHD WUXGA (1920 x 1200) tactil, IPS 120Hz, 100% sRGB, Validat Pantone Sticlă rezistentă la zgârieturi Corning Gorilla Glass Rame subțiri de 4,9 mm |
Camere | Înregistrare video 720p HD |
Memorie | RAM Integrat LPDDR4X 4266MHz 8GB x 2 Dual channel RAM Integrat LPDDR4X 4266MHz 16GB x 2 Dual channel |
Stocare | 1 x M.2 2230 PCIe 3.0 x4 SSD 512GB/1TB |
Tastatură | Tastatură chiclet iluminată cu lumină albă, acceptă tasta n-key, distanță de deplasare a tastei de 1,7 mm |
Audio | Două difuzoare, certificare Dolby Atmos & Hi-Res Audio (HRA), suportă Smart Amp& Two-way AI Noise Cancelation Matrice microfoane |
Wi-Fi / Bluetooth | Wi-Fi 6 (802.11ax) Bluetooth v5.1 (*BT versiunea de Bluetooth se poate schimba cu updateul sistemului de operare.) |
I/O Porturi | 1 x ROG XG Mobile interface (PCIe 3.0 x8) 1 x USB 3.2 Gen 2 Type-A 2 x USB 3.2 Gen 2 Type-C (suport DisplayPort 1.4 + PD) 1 x conector combo Audio (mic-in & căști) 1 x HDMI (suport HDMI 2.0b) |
Baterie | 62Wh |
Alimentare | Adaptor 100W USB Type-C Suport USB Type-C Fast Charge până la 100W |
Dimensiuni | 299 x 222 x 15,8 mm |
Greutate | 1,3 kg |
SPECIFICAȚII – ROG XG Mobile
Grafică | NVIDIA GeForce RTX 3080 Laptop GPU, 16GB GDDR6 VRAM NVIDIA GeForce RTX 3070 Laptop GPU, 8GB GDDR6 VRAM |
Conexiune grafică | Interfață ROG XG Mobile (PCIe 3.0 x8) și port USB 3.2 Gen 2 Type-C combo |
Conexiune Ethernet | Gigabit LAN 10/100/1000 Mbps |
Porturi I/O | 4x USB 3.2 Gen 1 Type-A 1 x HDMI (suport HDMI 2.0a) 1 x DisplayPort 1.4 1 x cititor SD 1 x RJ-45 LAN 1 x intrare DC |
Alimentare | Adaptor integrat de 280 W |
Dimensiuni | 208 x 155 x 29,6 mm |
Greutate | 1 kg |