Prima televiziune 4K din România a început astăzi să emită.
La mai puțin de o lună de la cererea către CNA de aprobare a licenței, postul DIGI 4K a început astăzi 24 noiembrie etapa de teste.
Abonații DIGI TV, vor putea urmării meciuri de fotbal, precum și
transmisiuni din motorsport și documentare în format Ultra HD.
Într-o primă etapă, postul va fi disponibil pentru abonații din marile orașe și, treptat, difuzarea se va extinde la toată rețeaua de abonați la servicii de televiziune digitală. Postul va fi disponibil doar în grila Digi TV (cablu digital), gratuit, pentru perioada de testare, iar identificarea canalului se va realiza doar prin rescanare. Pentru a viziona corect și la calitatea 4K programele televiziunii, abonații trebuie să dețină un televizor cu rezoluție Ultra HD.
”Pentru Digi | RCS & RDS, testarea și apoi lansarea televiziunii Digi4K, în premieră în România, continuă istoria noastră de 25 de ani în a oferi cele mai bune servicii, la cele mai competitive prețuri din piață și pentru orice categorie de consumatori”.
a declarat Valentin Popoviciu, vicepreședinte al Grupului Digi | RCS & RDS.