Peste 4 milioane de conexiuni 5G la jumatatea anului 2025

voce mobilă

1 din 5 conexiuni de internet mobil a utilizat reţelele 5G, prin care s-a realizat 7% din traficul de internet mobil.

În prima jumătate a acestui an, numărul conexiunilor de internet fix ce permit viteze Gigabit a depăşit 2,5 milioane, iar consumul mediu lunar de trafic de internet a ajuns la 111 GB per locuitor, dintre care 97 GB pe rețele fixe și 14 GB pe rețele mobile.

Raportul ANCOM privind piața telecom în prima jumătate a anului 2025 este disponibil aici. Sinteza principalelor rezultate este prezentată mai jos.

Internet fix

  • 6,9 milioane de conexiuni, cu un avans ușor (+1%) față de finalul anului 2024, din care 37% sunt Gigabit; creşterea provine în special de la abonaţii persoane fizice din mediul rural;
  • traficul mediu lunar a ajuns la 97 GB per locuitor (+8%);
  • primii 3 furnizori, în funcție de numărul de conexiuni: Digi 73%, Orange 15% și Vodafone 10%.

Internet mobil

  • 21,8 milioane conexiuni active, dintre care 18,7 milioane au utilizat 4G şi/sau 5G;
  • rețelele 4G susţin în continuare traficul de internet mobil, reprezentând 92% din total;
  • traficul mediu lunar a fost de 14 GB per locuitor (+6%), aproximativ 460 MB zilnic;
  • după numărul de conexiuni active, Orange deținea o cotă de piață de 35%, Digi 32%, Vodafone 21%.

Telefonie mobilă

  • numărul cartelelor SIM a revenit la 23 milioane (+1%), pe baza abonamentelor (+3%), în detrimentul cartelelor preplătite active (-5%);
  • traficul de voce a scăzut la 27,8 miliarde minute (-3%), adică, în medie, puțin peste 4 ore lunar per locuitor;
  • în funcție de numărul cartelelor active, Orange rămâne lider (34%), urmat de Digi (30%) și Vodafone (24%).

Televiziune

  • numărul abonaților la servicii de retransmisie TV se menține la valoarea de peste 7,8 milioane;
  • segmentul prin cablu atrage în continuare utilizatori, cu un avans de 2%, până la 7,1 milioane, în timp ce serviciile prin satelit pierd în continuare teren (-11%);
  • după numărul total de abonați, Digi deţine 76% din piață, urmat de Orange cu 13% și Vodafone cu 9%.

Venituri din sectorul telecom

  • veniturile totale din sectorul telecom au înregistrat o ușoară scădere (-1%) în prima jumătate a anului 2025, atingând o valoare de 7,9 miliarde lei (aproape 1,6 miliarde euro), evoluția fiind determinată, în principal, de diminuarea veniturilor din telefonie mobilă;
  • Orange are 33% din venituri, Digi 31%, iar Vodafone 23%.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.