Nokia a reușit să ajungă la un acord cu Guvernul SUA, iar astfel se angajează să ofere soluții, tehnologie, echipament avansat 5G către mai multe agenții din această regiune.
Conform contractului, Nokia va oferi soluții adecvate cerințelor SUA, inclusiv IP Routing, rețele optice, 5G, rețele wireless private și tehnologie wireless privată tactică (Tactical Private Wireless technology). Tommi Uitto, președinte în cadrul Nokia Mobile Networks, spune că acesta e un pas important pentru viitorul companiei în ceea ce privește afacerile de apărare.
A fost creat și un nou departament „Nokia Federal Solutions”, iar în cadrul acestuia Mike Loomis a fost numit președinte. Acesta spune că entitatea dedicată a fost fondată pentru a oferi prezență locală în SUA, tehnologie și expertiză.