În contextul procesului de modernizare a infrastructurii Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgența (SNUAU), ANCOM supune consultarii publice condițiile tehnice de interconectare pe baza tehnologiei IP între SNUAU și Telekom România, operatorul care asigura preluarea apelurilor catre 112, potrivit reglementarilor în vigoare.
Noul tip de interconectare IP va funcționa în paralel cu soluția actuala de interconectare, fiind asigurata preluarea tuturor apelurilor, indiferent de condițiile tehnice utilizate.
Tehnologia de interconectare a SNUAU
În urma demersurilor inițiate de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru modernizarea SNUAU, sistemul informatic centralizat de preluare si dispecerizare a apelurilor catre 112 va utiliza o infrastructura bazata pe un nou tip de interconectare, respectiv interconectarea bazata pe tehnologia IP.Astfel, ANCOM propune redefinirea condițiilor de interconectare între SNUAU și Telekom România, prin utilizarea tehnologiei IP, în vederea preluarii apelurilor de urgența și a informațiilor de localizare corespunzatoare acestora.
De exemplu, interconectare IP trebuie sa fie realizata prin legaturi de date private și securizate, asigurându-se redundanța atât la nivel fizic, cât și la nivel logic.
Punctele de preluare și dispecerizare a apelurilor de urgență
Proiectul de modernizare a SNUAU prevede, totodata, modernizarea punctelor de preluare si dispecerizare a apelurilor de urgenta, cu introducerea unor Centre Naționale 112 care asigura preluarea și procesarea apelurilor de urgența.În consecința, proiectul de decizie al ANCOM prevede amplasarea punctelor de interconectare bazate pe tehnologia IP în cadrul Centrelor Naționale 112 din București, Brașov și Sibiu. Astfel, în situația în care cel puțin un Centru Național 112 nu este funcțional, va fi asigurata rerutarea automata a traficului catre centrele disponibile. De asemenea, fiecare interfața a echipamentelor de interconectare IP va asigura o capacitate de 1 Gbit/s, iar fiecare punct de interconectare va asigura transportul traficului la nivel național pentru minim 1500 sesiuni (apeluri) simultane și procesarea a minim 200 sesiuni (apeluri) pe secunda.
Legislație
Potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea si funcționarea Sistemului national unic pentru apeluri de urgenta, cu modificarile și completarile ulterioare, ANCOM analizeaza si stabileste conditiile tehnice și economice referitoare la realizarea comunicațiilor catre Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgența.
Procesul de consultare publică
Proiectul de Decizie ANCOM pentru modificareași completarea Deciziei presedintelui Autoritatii Nationale pentru Comunicatii nr. 1.023/2008 privind realizarea comunicatiilor catre Sistemul national unic pentru apeluri de urgența, cu modificarile și completarile ulterioare poate fi consultat aici.
Persoanele interesate sunt invitate sa formuleze si sa transmita observatii si propuneri pâna la data de 10.07.2020, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Noua nr. 2, sector 3, București), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul direcțiilor regionale ale Autoritații.