You are currently viewing Madrid – un oraș pe care nu l-aș mai vizita
stadion Real Madrid

Madrid – un oraș pe care nu l-aș mai vizita

După un Revelion petrecut în Anglia la un prieten, am început anul cu o vacanță în Spania.

Nu mai fusesem în Spania, așa că la sfârșitul lunii ianuarie am plecat pentru o săptămână în Madrid.

Biletele de avion le-a luat un prieten (destul de ieftin), de pe un site ”de afară”, însă fără bagaj de cală. Ulterior, când ne-am gândit că ne-ar prinde bine și un bagaj de cală am văzut că era aproape cât prețul biletului, așa că ne-am lipsit, dar asta e altă poveste…

Deși nu pot spune că am vizitat prea multe țări și probabil pentru că mă aștept ca orașele pe care le vizitez să fie complet diferite de ceea ce am mai văzut până acum, nu aș recomanda Madrid ca destinație de citybreak.

Cazarea a fost luată prin AirBnB de data aceasta. La fel ca în cazul apartamentului închiriat în Londra, serviciile lăsau de dorit, însă cum se zice: ”cât dai atâta face”.

În plus, apartamentul se afla pe o stradă îngustă (cum de altfel sunt aproape toate străzile din Madrid) și destul de zgomotoasă.

Partea bună a fost că făceam în așa fel încât să plecăm cât mai deveme din apartament și să ne întoarcem cât mai târziu pentru a fi suficient de obosiți încât să nu ne mai pese de zgomotul de afară.

Orașul propriu-zis l-am vizitat într-o zi jumătate, fără să ne grăbim, așa că ne-am trezit la jumătatea concediului că nu (prea) mai avem ce vizita…în Madrid.

Bine, arhitectura e interesantă, dar ajungi să pozezi cam același lucru și să nu mai vezi nimic spectaculos.

După câteva săpături pe internet am mai descoperit două orașe destul de interesante în apropiere: Toledo și Segovia.

Transport în comun în Madrid

Aș vrea să încep prin a menționa două lucruri foarte importante, pe care în România (cel mai probabil) nu le vom vedea niciodată: linie de metrou până în aeroport și tarife mici pentru mijloacele de transport în comun.

Orașul este împânzit de stații de metrou facilitând astfel accesul către orice zonă a acestuia.

În ceea ce privesc costurile, aveau abonamente speciale pentru turiști foarte ieftine cu care se putea circula atât cu metroul, cât și cu autobuze, tramvaie și anumite trenuri.

Sunt disponibile carduri ce se pot lua din stațiile de metrou și se pot alimenta cu călătorii pentru 1, 2, 3 – 5, 7, 15 sau 30 zile.

Noi am calculat greșit și am luat abonament de 5 zile în loc de 6 pentru că am ajuns seara târziu în aeroport și ne grăbeam să ajungem la apartament să ne cazăm.

Pe abonament am plătit undeva la 28 euro, iar în a 6-a zi având avion tot seara, ne-am mai plimbat pe jos și am ajuns la o stație de metrou de unde am luat o călătorie către aeroport ce a costat 5 euro ( o bună parte din sumă fiind taxa de acces pe aeroport).

Un alt lucru important este faptul că în Madrid prețul unei călătorii cu metroul nu este fix ca la noi (unde iei o călătorie și te poți plimba toată ziua cu metroul atât timp cât nu ieși la suprafață), ci variază în funcție de numărul de stații / distanța parcursă.

Pentru mai multe informații legate de tarife și mijloacele de transport din Madrid puteți accesa www.crtm.es.

Obiective turistice. Ce am vizitat în Madrid?

Sunt câteva obiective frumoase pe acolo cum ar fi:

  • Puerta del Sol – cazarea era în zona aia, așa că o nimeream în fiecare seară.
  • Templul din Debod – acolo aveți o priveliște mișto cu orașul și Royal Palace
  • Royal Palace – închis când am fost noi, ne-am pozat de afară și aia a fost. Nici măcar în curte n-am avut voie. Arhitectura e impresionantă oricum.
  • Plaza Mayor
  • Cybele Palace
  • Buen Retiro – un parc destul de mare și frumos
  • Palatul de Cristal – arhitectura e mișto, dar n-am reținut nimic interesant de acolo. Nici măcar un selfie n-am făcut în interior.
  • Gran Via – aici am prins un super apus. Ei zic că e Manhattan-ul lor. Cred că vara e nebunie aici, era destul de aglomerată zona și așa.
  • Santiago Bernabeu – nu sunt fan fotbal, dar am fost totuși acolo cu o zi înainte de a ne întoarce, ca să nu zică lumea că am fost până în Madrid și nu am fost și la stadion. În ziua respectivă nu era niciun meci acolo, însă se putea vizita stadionul contra sumei de 30 de euro.
  • Sabitini Gardens – acolo am dat de niște hoți.

Noi am fost și, oarecum, în extrasezon. În timpul săptămânii era destul de multă liniște, dar sâmbăta era full.

Am văzut mulți oameni ce dădeau spectacole pe stradă. De la breakdance până la oameni care cântau la pahar sau momente de iluzionism.

De asemenea am văzut și un carusel pe stradă.

Un ultim lucru pe care mai vreau să îl menționez este că semnalul GPS în Spania lasă enorm de dorit (îl pierzi când îți e lumea mai dragă).

Nu unul a fost cazul în care dădeam share location de pe telefon, iar când voiam să ne întoarcem în locul respectiv, ne trezeam la 1 – 2 străzi distanță de locul respectiv.

This Post Has 3 Comments

  1. Marius Cucu

    Mai greu a fost în Toledo și Segovia cu semnalul, mai ales in partile cu munte. A 2 a oara m-am descurcat mai ok, dar deja stiam incotro s-o iau. 🙂 Ah, mai erau si probleme la cladirile foarte inalte, dar deh.. .5G.

    Vizitat in 2 zile pentru ca am alergat un pic printre obiective 🙂 Puteam sa cautam Heropolis, totusi!

    1. Madalin

      Mai durează vreo 3 ani până vom putea discuta cu adevărat de 5G

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.