Conform celor de la Bloomberg, Huawei ar urma să vândă și divizia de servere, asta după ce anul trecut au vândut divizia de telefoane Honor.
Informații neoficiale sugerează că Huawei urmează să vândă divizia de servere către un consorțiu de companii private și de stat, care să permită funcționarea operațiunilor în viitor fără restricții. Sunt pe listă companii precum Henan Information Industry Investment, o companie de stat și Huaqin Technology, un producător de produse electronice. Acestea ar prelua afacerile Huawei în acest domeniu, alături de angajați.
Ridicarea restricțiilor impuse de SUA prin vânzarea diviziilor nu e decât o soluție temporară. Deși la scurt timp după vânzarea Honor, SUA a ridicat restricțiile, permițând acestora să reia colaborarea cu Qualcomm, politicienii din SUA cer din nou restricții pentru Honor.
Chiar dacă vânzările de telefoane sunt într-o continuă scăderea, din cauza lipsei serviciilor Google, Huawei nu are de gând să renunțe la această divizie.