Google testează introducerea în platforma YouTube reclamele la pauză

YouTube Premium

Cu riscul de a adăuga la frustrările utilizatorilor, Google experimentează cu noi modalități de afișare a reclamelor. Iar cea mai nouă „invenție” sunt așa numitele ”Pause Ads”.

Este vorba de redarea automată a reclamelor imediat ce pui pauză clipului aflat în redare. Nu contează că pui telefonul jos sau pleci din camera unde este amplasat televizorul pe care rulează aplicația YouTube, reclamele vor rula atât pe ecran dar și în difuzoare.

Iar pentru a nu putea „fenta” noul tip de reclame, acestea au o durată minimă în care rulează fără opțiune Skip sau posibilitatea de a relua vizionarea clipului YouTube apăsând din nou butonul Pause. 

În cea mai recentă conferință de presă Alphabet privind rezultatele financiare, Philipp Schindler de la Google a împărtășit rezultatele pozitive ale unui experiment publicitar pe care compania l-a derulat pe YouTube.

„În primul trimestru, am observat un succes puternic în urma introducerii unui program pilot de pauză a reclamelor pe televizoarele conectate, un nou format de reclamă neîntreruptivă care apare atunci când utilizatorii își întrerup conținutul organic” – a remarcat Schindler.

El a continuat spunând că reclamele de pauză de pe YouTube „generează rezultate puternice de creștere a brandului” și „obțin prețuri premium din partea agenților de publicitate”.

Așadar, din moment ce Google este destul de optimist în ceea ce privește reclamele de pauză de pe YouTube, este foarte posibil ca firma să le implementeze pe scară mai largă odată ce va termina de colectat date din experimentul său în curs.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.