Google și Meta au făcut un parteneriat pentru direcționarea reclamelor Instagram către adolescenți YouTube

YouTube Premium

Potrivit reporterilor Financial Times, Google și Meta au negociat în secret o înțelegere profitabilă pentru ambele companii, în care Meta direcționează reclame Instagram potențial „toxice” către adolescenți din rețeaua YouTube.

Înțelegerea dintre Google și Meta a fost pus în aplicare într-o perioadă în care aplicația rivală TikTok era în plină ascensiune, existând riscul ca rivalul ByteDance să capete un control absolut asupra publicuilui vulnerabil/ușor influențabil (ex. copii minori și adolescenți), dependența (oricât de toxică) față de TikTok amenințând profiturile viitoare.

Este vorba de utilizatori pe care Google i-a încadrat la categoria de vârstă 13-17 ani, dar care prin furnizarea parametrului ”unknown” către complicele Meta au fost vizați cu reclame Instagram încadrate la categoria 18+. Aparent, aceste abuzuri au fost comise cel puțin în cursul anului în curs, fiind identificate campanii ilicite de marketing propagate către utilizatori YouTube din Canada și Statele Unite.

Google are la dispoziție încă din anul 2021 instrumente multiple pentru a determina cu grad ridicat de încredere vârsta deținătorilor de conturi YouTube, începând de la aplicația YouTube, până la servicii conexe pe care utilizatorii Google le folosesc în mod concomitent.

Chiar în timp ce campania de reclame Meta era în plină desfășurare pe YouTube, CEO-ul Mark Zuckerberg s-a prezentat în fața Congresului SUA, în luna ianuarie 2024, cerând scuze familiilor copiilor care au fost victime ale exploatării și abuzurilor sexuale pe platformele sale.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.