You are currently viewing Excursie cu barca în Deltă

Excursie cu barca în Deltă

Până acum, dintr-un motiv sau altul nu mai fusesem în Delta Dunării și deși mi-am propus asta de câteva ori, pur și simplu nu am ajuns. Nu neapărat era o prioritate pentru mine.

Ce m-a determinat să mă duc, în sfârșit în Delta Dunării?

Cu mai puțin de o lună înainte de a pleca, un prieten mi-a povestit experiența sa din Deltă, de unde tocmai se întorsese.
Acesta nu s-a dus special în Deltă, ci la Mare, și a făcut un popas și în Tulcea, unde a luat o excursie de o zi cu barca în Deltă.

Ce include excursia cu barca în Delta Dunării?

Există mai multe trasee cu barca prin Delta Dunării, unele mai scurte, altele mai lungi. Eu mi-am zis că dacă tot o fac să o fac până la capăt, așa că am ales excursie de o zi întreagă.
Durata excursiei este de peste 8 ore, cu plecare din Tulcea până la revărsarea Dunării în Marea Neagră.
Totodată este opțională și intrarea în Pădurea de la Letea, pentru a vedea caii sălbatici și o masă tradițională în casa localnicilor.
Mai multe detalii găsiți aici.

Cât costă excursia cu barca în Delta Dunării?

În cazul acestei excursii de o zi, prețul este de 250 de lei de persoană, destul de decent din punctul meu de vedere.
Pe lângă asta se adaugă următoarele servicii opționale:
– Safari Letea – 30 de lei de persoană
– accesul în Pădurea Letea – 10 lei de persoană
– masa tradițională în casa localnicilor – 70 lei de persoană (pentru masa bazată pe pește) sau 40 lei de persoană (pentru masa bazată pe pui)

Excursia în Deltă

M-am cazat 2 nopți la o pensiune la circa 1,5 Km de faleză și imediat ce am lăsat bagajele în cameră, m-am dus pe faleză, unde m-am oprit să mănânc ceva pe terasa restaurantului La liman.

După masă, m-am dus pe faleză unde sunt o mulțime de panouri cu excursii cu barca pe Deltă, unele mai scurte altele mai lungi, cu o durată cuprinsă între 1:45 și 8-9 ore.

După un simplu telefon la una dintre agențiile de turism am făcut o rezervare pentru o excursie de o zi întreagă cu barca de la Tulcea la Mare ce cuprinde:

  • Canalul 35
  • Canal Șontea
  • lacul Nebunu
  • Mila 23
  • Dunărea Veche
  • canalul Magearu (canalul cu nuferi)
  • Satul Letea
  • Canalul Sulina
  • Marea Neagră (dacă nu sunt valuri)

Caii de la Letea

Ne-am oprit la Letea unde am intrat în pădure să vedem caii sălbatici.

După cum se poate vedea, solul în pădurea de la Letea e foarte nisipos, așa că mare atenție cu ce vă încălțați.

După întoarcerea din pădure, am servit masa în casa localnicilor.

De la Sulina la Mare

La plecare din Letea, ne-am dus pe Canalul Sulina până la Mare.

Apusul în Deltă

La întoarcerea în portul Tulcea, am avut ocazia să prindem și apusul pe Deltă.

Plecarea din Tulcea

A doua zi, am plecat din Tulcea spre Brăila pe la Isaccea, un drum frumos pe care îl recomand.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.