În ultima perioada tot mai multe conturi de Facebook au fost sparte și distribuite diverse story-uri sau linkuri dubioase pe paginile victimelor.
În urmă cu câteva săptămâni și contul meu a fost spart, din fericire l-am securizat în scurt timp și nu au fost produse pagube majore ( doar 2 story-uri distribuite și vreo 2 conversții inițiate pe Messenger).
În acest articol vă voi da câteva sfaturi despre cum vă puteți securiza contul de Facebook pentru a evita sau a vă recupera rapid contul.
Iată câteva lucruri pe care le poți face pentru a-ți păstra contul în siguranță:
Protejează-ți parola
1. Nu folosi parola ta de Facebook pe niciun alt site online, și nu o dezvălui niciodată nimănui.
2. Parola trebuie să fie greu de ghicit, deci nu-ți folosi numele sau cuvinte uzuale.
Nu dezvălui niciodată informațiile tale de conectare
1. Escrocii pot crea site-uri web false care seamănă cu Facebook și îți pot solicita să te conectezi cu adresa de e-mail și parola.
2. Verifică URL-ul site-ului web înainte să introduci informațiile de conectare. Dacă ai dubii, tastează www.facebook.com în browser pentru a deschide Facebook
3. Nu redirecționa e-mailuri de la Facebook către alte persoane, deoarece pot conține informații sensibile despre contul tău.
Deconectează-te de pe Facebook atunci când utilizezi un computer folosit în comun cu alte persoane
Dacă uiți, te poți deconecta de la distanță.
Nu accepta cereri de prietenie de la persoane pe care nu le cunoști
1. Escrocii pot crea conturi false pentru a se împrieteni cu alte persoane.
2. Dacă te împrietenești cu un escroc, acest lucru i-ar putea permite să publice postări spam în cronologia ta, să te eticheteze în postări și să-ți trimită mesaje rău intenționate.
Ferește-te de software-ul rău intenționat
1. Software-ul rău intenționat poate cauza probleme unui computer, unui server sau unei rețele.
2. Folosește un antivirus pentru a dezinfecta dispozitivul și a șterge malware-ul
3. Actualizează mereu browserul web și șterge aplicațiile suspecte sau suplimentele browserului.
Nu apăsa niciodată pe linkuri suspecte, chiar dacă par să provină de la un prieten sau de la o companie de care ai auzit
1. Aici se numără și linkurile de pe Facebook (de exemplu, la postări) sau din e-mailuri.
2. Reține că Facebook nu îți va solicita niciodată parola într-un e-mail.
3. Dacă vezi un link suspect pe Facebook, raportează-l.
Folosește funcțiile suplimentare de securitate
1. De asemenea, poți să primești alerte despre conectări nerecunoscute și să configurezi autentificarea cu doi factori.
2. Dacă te-ai conectat la Facebook de pe un computer, poți folosi Verificarea securității pentru a revizui setările de securitate.
Poți folosi Verificarea securității pentru a revizui și a adăuga în cont măsuri de securitate suplimentare.
Începe Verificarea securității
Datorită Verificării securității:
Primești alerte când cineva încearcă să se conecteze la contul tău de pe un computer sau un dispozitiv mobil nerecunoscut.
Află cum să-ți protejezi parola.
Activează Autentificarea cu doi factori, o funcție opțională care adaugă un nivel suplimentar de securitate în contul tău de Facebook.
Reține: momentan, această funcție este disponibilă pentru persoanele conectate la Facebook de pe un computer și din ultima versiune a aplicației Facebook pentru Android sau Facebook pentru iOS.
Da. Navigarea securizată (HTTPS) este o funcție de securitate care criptează automat conexiunea ta la serviciul Facebook. Aceasta contribuie la protejarea contului tău, îngreunând accesul oricărei alte persoane la informațiile tale de pe Facebook fără permisiunea ta.
Conexiunea securizată este obligatorie pentru stabilirea conexiunii la serviciul Facebook și nu poate fi dezactivată.
Poți folosi o parolă valabilă pentru o singură utilizare pentru a te conecta la contul tău de Facebook de fiecare dată când nu te simți în siguranță să-ți introduci parola reală, de exemplu, atunci când te afli într-o bibliotecă sau într-un Internet Cafe. Iată cum poți face aceste lucruri:
1. Dacă ești în Statele Unite, trimite un mesaj text (SMS) la numărul 32665 cu mesajul otp. Dacă nu ești în Statele Unite, verifică această listă pentru a vedea ce operatori de telefonie mobilă acceptă această funcție și ce număr trebuie să folosești.
2. Dacă numărul tău de telefon mobil este deja legat de contul tău de Facebook, îți vom răspunde cu o parolă temporară unică din 6 caractere. Dacă nu ai adăugat acest număr de telefon mobil la contul tău, îți vom trimite un e-mail cu instrucțiuni despre cum poți să-l adaugi și să colectezi codul.
3. După ce ai primit codul, introdu-l doar în secțiunea Parolă din ecranul de conectare Facebook.
Parola cu o singură utilizare este temporară și nu poate fi folosită de mai multe ori.
Reține: parolele cu o singură utilizare nu sunt disponibile dacă ai activat funcția autentificare cu doi factori.
Poți administra toate dispozitivele pe care te-ai conectat la Facebook dintr-un singur loc, detalii aici.
Dacă vezi o locație pe care nu o recunoști, mai întâi verifică dacă are legătură cu dispozitivul tău mobil. Atunci când te conectezi de pe un dispozitiv mobil, adesea ești direcționat printr-o adresă IP care nu reflectă de fapt locația ta actuală.
Dacă nu recunoști o locație și nu are legătură cu un dispozitiv mobil, acest lucru s-ar putea întâmpla deoarece:
1. Avem informații incorecte: Uneori, putem furniza doar o locație aproximativă care poate să pară inexactă prin comparație cu locația ta actuală.
2. Ai uitat să te deconectezi: Este posibil să vezi locația unui dispozitiv mobil la care ești conectat în continuare. Dacă crezi că ai uitat să te deconectezi de pe dispozitivul mobil al altcuiva, te poți deconecta.
3. Altcineva a obținut accesul la contul tău de Facebook: Dacă crezi că s-a conectat altcineva la contul tău, mai întâi trebuie să te deconectezi, apoi să îți securizezi contul schimbând parola.
Dacă nu-ți poți accesa contul de Facebook și ai configurat contacte de încredere, le poți solicita ajutorul pentru a-ți recăpăta accesul la cont.
Dacă nu ai configurat contacte de încredere și ai probleme la conectarea la contul tău de Facebook, află care sunt celelalte modalități de a-ți recăpăta accesul la cont.
Pentru a crea un cod de recuperare pe care sa ți-l trimită contactele de încredere:
1. Deschide facebook.com pe un computer, apoi apasă pe Ai uitat contul? pe pagina de conectare.
2. Dacă ți se cere, găsește-ți contul introducând adresa de e-mail, numărul de telefon, numele de utilizator sau numele tău complet și apasă pe Căutare.
3. Vezi lista de adrese de e-mail din contul tău. Dacă nu ai acces la niciuna dintre acestea, apasă pe Nu mai ai acces la acestea?.
4. Introdu o adresă de e-mail nouă sau un număr de telefon nou la care știi că ai acces și apasă pe Continuă.
5. Apasă pe Afișează contactele mele de încredere și scrie numele complet al unuia dintre contactele tale de încredere.
6. Vei vedea un set de instrucțiuni care conține un link special. Linkul conduce către un cod de recuperare la care au acces doar contactele de încredere.
Pentru a obține codul de recuperare de la contactele tale de încredere:
1. Trimite prietenului linkul și cere-i să-l deschidă.
2. Linkul respectiv va conține un cod de conectare. Cere-i prietenului să-ți trimită codul de conectare.
3. Folosește codurile de recuperare primite de la contactele tale de încredere pentru a-ți accesa contul.
Dacă nu ai ales deja prieteni drept contacte de încredere, nu vei putea folosi această funcție pentru a redobândi acces la contul tău.
Dacă unul dintre prietenii tăi are probleme legate de obținerea codului, roagă-l să verifice încă o dată linkul (URL-ul) și să încerce să reîncarce pagina.
Dacă nu ai configurat niciun prieten drept persoană de contact de încredere sau dacă persoanele tale de contact nu sunt disponibile, ai la dispoziție și alte opțiuni de a redobândi acces la contul tău:
1. În cazul în care crezi că ți-a fost spart contul, poți folosi instrumentul de ajutor cu ghid.
2. Poți să soliciți trimiterea unei parole noi la adresa ta de e-mail de recuperare.
3. Poți să încerci una dintre aceste soluții alternative pentru a te conecta.
Avem stabilite măsuri de securitate pentru a-ți proteja contul în situația în care îți alegi prieteni drept contacte de încredere.
Ține cont de următoarele aspecte când alegi o persoană de contact de încredere:
1. Alege prietenii pe care îi cunoști în viața reală cu care poți vorbi cu ușurință personal sau la telefon.
2. Selectează prieteni din mai multe categorii (de exemplu, colegi de serviciu, colegi de la școală, membri ai familiei) și în care poți avea încredere.
3. Alege prieteni care-ți recunosc vocea dacă vorbești cu ei.
Pentru a contribui la protejarea contului după ce-ți recapeți accesul la el, va trebui să aștepți 24 de ore până când vei putea folosi din nou contactele de încredere.
Dacă unul dintre prietenii tăi pierde vreodată accesul la contul său, îți poate cere ajutorul dacă figurezi drept unul dintre contactele sale de încredere. Iată tot ce trebuie să faci:
1. Vizitează URL-ul pe care ți-l dă pentru a accesa un cod de securitate special.
2. Dă-i prietenului tău codul, fie prin telefon, fie în persoană.
Asigură-te că îi dai prietenului tău codul fie prin telefon, fie în persoană. Solicităm acest lucru ca să ne asigurăm că nimeni altcineva nu intră în contul său de Facebook folosindu-i identitatea.
Dacă prietenul tău nu a început procesul de securizare a contului său și are nevoie de ajutor, roagă-l să viziteze Centrul de ajutor pentru a începe.