You are currently viewing Ce viteze de acces la internet se pot atinge în rețeaua fixă și cea mobilă a operatorului Digi?
DIGI cel mai rapid internet fix din Romania

Ce viteze de acces la internet se pot atinge în rețeaua fixă și cea mobilă a operatorului Digi?

În această dimineață am primit următorul mail de la operatorul RCS & RDS, în care sunt informat de modificări la contractul existent ce afectează atât serviciul de internet mobil Digi.Net Mobil, cât și serviciul de internet fix Digi.Net:

Stimate Abonat,

În baza prevederilor Regulamentului (UE) nr.2120/2015 al Parlamentului European și al Consiliului European de stabilire a unor măsuri privind accesul la internetul deschis, precum și a dispozițiilor cuprinse în Decizia Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații nr.1112/2017, de la 1 mai 2018 contractul de furnizare servicii de comunicatii electronice încheiat cu RCS & RDS S.A. (“Contractul”) se modifică și se completează cu următoarele prevederi referitoare la vitezele serviciului de acces la internet fix sau mobil precum și la condițiile în care acestea pot fi obținute, după cum urmează:

I. Serviciul de internet mobil

Viteze de acces aferente serviciului de internet mobil

Serviciul de acces la internet mobil este furnizat prin intermediul rețelelor de comunicații electronice 3G și 4G operate de către RCS & RDS S.A., utilizând tehnologiile UMTS și LTE.

În funcție de tehnologia radio utilizată, serviciul de internet mobil poate înregistra următoarele viteze de acces:

Viteză DIGI.Mobil

* Viteza maximă estimată de transfer al datelor reprezintă rata de transmitere a datelor pe care un utilizator final o poate experimenta în condiții reale. Vitezele pentru fiecare tehnologie radio se pot obține cu respectarea condițiilor menționate în continuare.

** Viteza promovată de transfer al datelor reprezintă rata de transmitere a datelor pe care RCS & RDS o utilizează în informările cu scop comercial, în promovarea ofertelor comerciale privind serviciul de internet mobil.

Viteza promovată de transfer al datelor este egală cu viteza maximă estimata de transfer al datelor.

Metodologia de determinare a vitezei maxime estimate de transfer al datelor și factorii care influențează obținerea vitezei maxime estimate de transfer al datelor.

i) Vitezele maxime estimate pot fi atinse cu respectarea cel puțin a următoarelor condiții:

a) deținerea sau achiziționarea unui serviciu de internet mobil din oferta RCS & RDS care poate asigura accesul la vitezele maxime estimate;

b) utilizarea aplicației Netograf disponibilă pe site-ul www.digiromania.ro sau direct la www.netograf.ro, prin crearea și utilizarea unui cont de utilizator specific în cadrul aplicației;

c) folosirea aceluiași terminal mobil și a unei cartelei SIM care să funcționeze în parametrii optimi și care să dețină specificațiile tehnice necesare atingerii vitezelor maxime estimate în funcție de tehnologia radio;

d) inactivarea oricăror alte aplicații din terminalul mobil, exceptând aplicația utilizată pentru testare;

e) realizarea testelor în exteriorul clădirilor, evitându-se locurile din proximitatea clădirilor înalte care sunt situate la distanțe apropiate, precum și locurile aglomerate în care se desfășoară manifestări la care sunt prezenți mulți utilizatori simultan (competiții sportive, manifestări socio-culturale, etc);

f) realizarea testelor din același loc (aceleași coordonate geografice), evitându-se deplasarea pe durata testului.

ii) Factori care influențează atingerea vitezelor maxime estimate:

a) gradul de încărcare a celulei;

b) spectrul și tehnologiile radio disponibile în zona respectivă;

c) existența unui semnal maxim afișat pe terminalul mobil (prin caracteristicile evidențiate pe ecranul terminalului mobil);

d) distanța față de stația de bază;

e) capabilitățile terminalului mobil utilizat;

f) atenuarea semnalului radio în spațiul în care se află utilizatorul.

II. Serviciul de internet fix

Serviciul de acces la internet fix este furnizat prin intermediul rețelelor de comunicații electronice operate de către RCS & RDS, utilizând tehnologiile FTTB, FTTH și FTTC.

În funcție de tehnologia utilizată, serviciul de internet fix poate înregistra următoarele viteze de acces:

Viteză DIGI.Net

Viteza maximă de transfer al datelor reprezintă rata de transmitere a datelor pe care un utilizator final o poate experimenta cel puțin o dată într-un interval de timp definit.

Viteza de transfer al datelor disponibilă în mod normal reprezintă rata de transmitere a datelor pe care un utilizator final o poate experimenta în cea mai mare parte a timpului de accesare a serviciului, pe o perioadă de timp definită.

Viteza minimă de transfer al datelor reprezintă cea mai mică rată de transmitere a datelor pe care un utilizator final o poate experimenta în accesarea serviciului, potrivit prevederilor contractului sau ale condițiilor generale, după caz.

Viteza promovată de transfer al datelor reprezintă rata de transmitere a datelor pe care furnizorul o utilizează în informările cu scop comercial, în promovarea ofertelor comerciale.

Viteza promovată de transfer al datelor este egală cu viteza maximă de transfer al datelor.

Metodologia de determinare a vitezei maxime de transfer al datelor și vitezei de transfer al datelor disponibilă în mod normal.

Condiții prealabile necesare pentru obținerea vitezelor

Viteza maximă de transfer al datelor și viteza de transfer al datelor disponibilă în mod normal pot fi atinse cu respectarea cel puțin a următoarelor condiții:

  • (i) deținerea sau achiziționarea unui serviciu de internet fix din oferta RCS & RDS care poate asigura accesul la viteza maximă de transfer și viteza de transfer al datelor disponibilă în mod normal;
  • (ii) utilizarea aplicației Netograf disponibilă pe site-ul www.digiromania.ro sau direct la www.netograf.ro, prin crearea și utilizarea unui cont de utilizator specific în cadrul aplicației, asigurându-se parcurgerea metodologiei și salvarea rezultatelor potrivit indicațiilor cuprinse în cadrul aplicației Netograf;
  • (iii) o conexiune prin cablu Ethernet;
  • (iv) oprirea serviciului Wi-Fi;
  • (v) utilizarea unui singur PC;
  • (vi) oprirea oricaror altor programe sau aplicații care generează trafic de date (filesharing, streaming, browsing de orice fel, messaging, etc);
  • (vii) utilizarea Windows 7 sau superior, Linux sau Mac OS;
  • (viii) inexistenta unor incidente in rețea cauzate de terți sau datorate lucrărilor de mentenanțe in rețea, anunțate de către RCS & RDS.

În scopul testării vitezei maxime de transfer și vitezei de transfer al datelor disponibilă în mod normal Beneficiarul poate utiliza și aplicația disponibilă la www.digiromania.ro/asistenta/servicii-aplicatii/speedtest.

Condiții minimale privind echipamentele:

  • Fiberlink 100: procesor 1GHz, 256MB RAM, placă de rețea de 10 sau 10/100 BaseT cu interfață RJ-45(UTP);
  • Fiberlink 300 și Fiberlink 500: procesor Intel i5 2,5 GHz (2 core) sau echivalent, 2GB RAM, hard disk SATA 3 – 7200 rpm, placă de rețea Gigabit;
  • Fiberlink 1000: procesor Intel i7 2,2 GHz (4 core) sau echivalent, 4GB RAM, SSD, placă de rețea Gigabit, Windows 7 sau superior, Linux sau Mac OS.

Procedura de soluționare a reclamațiilor cu privire la viteza de acces. Despăgubiri acordate

În situația în care în urma realizării testelor sunt înregistrate diferențe permanente sau care se repetă la intervale regulate între vitezele maxime estimate/vitezele promovate de transfer/vitezele maxime de transfer /vitezele de transfer disponibile în mod normal și vitezele rezultate în urma testelor obținute prin intermediul aplicației Netograf, utilizatorii pot sesiza RCS & RDS diferențele constatate, prin transmiterea unei reclamații.

Reclamația va fi  transmisă de către titularul contractului de servicii de comunicații electronice în termen de 30 de zile de la finalizarea testelor conform procedurii mai-sus menționate.

În afară de datele de contact (inclusiv codul de abonat și un număr de telefon valabil) reclamația va cuprinde vitezele reclamate, tehnologiile utilizate, locul în care au fost realizate testele (coordonate geografice
sau localitate/stradă/număr).

Reclamația va fi depusă în punctele de prezență RCS & RDS (www.digiromania.ro/asistenta/puncte-prezenta) sau prin e-mail la [email protected].

Reclamațiile vor fi soluționate într-un termen de 30 de zile de la data la care toate informațiile au fost furnizate, inclusiv, acolo unde este cazul, datele și informațiile suplimentare solicitate de către RCS & RDS pentru soluționarea reclamației.

În acest sens RCS & RDS va putea desfășura propriile teste și va comunica ori de câte ori este necesar parcursul soluționării reclamației cu utilizatorul pentru clarificarea valorilor înregistrate.

În situația în care în urma analizării reclamației se constată – sub condiția respectării de către utilizator a metodologiei de testare mai-sus menționată – existența diferențelor menționate, utilizatorul este îndreptățit să primească despăgubiri constând în reducerea prețului abonamentului lunar proporțional cu perioada în care s-au înregistrat aceste diferențe, acordate de la data recepționării sesizării și până la remedierea situației, în măsura în care și testele desfășurate de către RCS & RDS confirmă aspectele sesizate prin reclamația transmisă.

Dacă utilizatorul înregistrează nemulțumiri față de modalitatea de soluționare a reclamației poate apela la mijloacele de soluționare prevăzute în Procedura funcțională de soluționare a reclamațiilor clienților RCS & RDS, inclusiv prin sesizarea instituțiilor naționale cu atribuții în domeniu sau se poate adresa instanțelor judecătorești competente.

Celelalte termene și condiții ale Contractului care nu au fost modificate prin prevederile de mai sus rămân în vigoare și își produc efectele în continuare.

Echipa RCS & RDS

Mailul este trimis ca urmare a unor directive ale Uniunii Europene, precum și ale ANCOM, ce obligă operatorii de internet fix și mobil să transmită clienților săi informații complete despre calitatea și vitezele de acces la Internet.

În mail sunt prezentate vitezele maxime teoretice ce se pot obține în funcție de generația rețelei (3G/4G) și de frecvența folosită (900 Mhz – B8, 2100 Mhz – B1 sau 2600 Mhz – B38), în cazul rețelei de telefonie mobilă, precum și în rețeaua fixă în funcție de gradul de dezvoltare a infrastructurii de fibră optică (FTTB, FTTC sau FTTH).

De asemenea, se poate observa o scădere a vitezei de download pentru rețeaua 3G, de la 21,6 Mbps la 15 Mbps, lucru datorat micșorării spectrului radio alocat acestei tehnologii la doar 5Mhz (pentru download) și 5 Mhz (pentru upload) în ambele frecvențe: 900 Mhz – B8, respectiv 2100 Mhz – B1.

În frecvența 900 Mhz – B8, compania are doar 2 x 5Mhz, neputând astfel folosi această frecvență decât pentru 3G.

Iar în ceea ce privește frecvența de 2100 Mhz – B1, deși RCS & RDS dispune de 2 x 15 Mhz, 2 x 10 Mhz sunt folosiți pentru rețeaua 4G/LTE.

Acest lucru arată dorința operatorului de a își exploata la maxim spectru radio disponibil și de a migra cât mai repede și eficient de la rețeaua 3G (lansată în 2007) la rețeaua 4G (lansată în august 2015 în frecvența 2600 Mhz – B38 și un an mai târziu în octombrie în frecvența 2100 Mhz – B1), dar și deschiderea către noua tehnologie 5G  pe care au prezentat-o în cadrul unei conferințe de presă de luna trecută.

This Post Has 2 Comments

  1. Marius

    Ai obținut mai mult de 75 Mbps pe date mobile? ?

    1. Madalin

      Am prins la început când rețeaua 4G nu era atât de aglomerată ca acum.
      Oricum acestea sunt vitezele maxime teoretice și nu se poate face comparație între capacitatea de transport pe 4G cu cea de pe fibră optică, nu din punctul de vedere al vitezelor maxime teoretice, ci în modul în care se distribuie această capacitate de transport clienților.
      Sunt multe variabile care afectează foarte mult viteza internetului mobil: generația rețelei, distanța față de antena la care se conectează telefonul/modemul, nivelul semnalului (care în 4G afectează enorm viteza), numărul de clienți conectați la aceași antenă, „vizibilitatea” față de antena (dacă clientul se află într-o clădire sau afară), volumul de trafic generat în același timp de către utilizatorii conectați la aceași antenă (în rețeaua mobilă Digi se generează mult mai mult trafic decât în rețelele celorlalți operatori), etc.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.