Oricine a avut vârsta necesară pentru a experimenta cu PC-urile la începutul sau la jumătatea anilor 2000 are, probabil, întipărită în minte următoarea secvență: FCKGW-RHQQ2-YXRKT-8TG6W-2B7Q8.
Nu este vorba nici despre o vrajă, nici despre parola unei societăți secrete, ci despre cea mai cunoscută cheie de produs pentru Windows XP; aceasta permitea oricui să instaleze și să ruleze sistemul de operare folosind acea „incantație” și un singur CD.
Te-ai întrebat vreodată cum sau de ce a permis Microsoft o asemenea breșă aparent uriașă în sistemul său de protecție împotriva copierii? Fostul inginer Dave Plummer a explicat situația într-o postare pe X.
În primul rând, existau de fapt două versiuni ale suportului de instalare original pentru Windows XP: Retail și Volume.
Prima era destinată celor care cumpărau sistemul de operare din magazin, în timp ce a doua era rezervată partenerilor Microsoft și producătorilor de echipamente originale (OEM), care aveau nevoie să instaleze rapid sistemul pe mii de calculatoare, fără a fi nevoiți să activeze individual fiecare unitate în momentul instalării.
Mediile de instalare Retail și Volume foloseau chei diferite, iar programul de instalare verifica cheia introdusă comparând-o cu anumite date de pe disc – date „criptate atât de puternic, încât nici astăzi nu au fost decriptate […]” (cineva va privi cu siguranță aceste cuvinte ca pe o provocare). Acea porțiune misterioasă de date nu era altceva decât întregul pachet de 10 MB al aplicației… Microsoft Bob. Acest asistent, a cărui existență a fost de scurtă durată, a fost, din punct de vedere tehnic, precursorul lui Clippy – personajul adesea criticat și transformat în subiect de meme-uri – și a încercat, în 1995, să familiarizeze utilizatorii începători cu sarcinile de bază în utilizarea calculatorului.
Totuși, utilizatorii obișnuiți nu ar fi trebuit să aibă acces sub nicio formă la un disc de tip „Volume” (destinat licențierii în volum), întrucât acestea erau rezervate exclusiv mediului enterprise.
Versiunea finală a CD-ului, cunoscută sub numele de „Release to Manufacturing” (RTM), a fost finalizată pe 24 august 2001 — cu două luni înainte de lansarea oficială din 25 octombrie.
Discurile au fost puse la dispoziția producătorilor de echipamente originale (OEM) și a partenerilor înainte de data lansării, pentru ca aceștia să își poată pregăti produsele cu Windows XP preinstalat.
Plummer menționează că „foarte puține” organizații aveau acces la imaginea de tip „Volume” și la cheia de licențiere în volum (VLK) aferentă; el consideră că o persoană din cadrul unui mare producător OEM — posibil Dell sau Intel — a divulgat mediul de instalare „Volume” împreună cu cheia, înainte de lansarea oficială.
Ulterior, gruparea de pirați informatici Devils0wn a distribuit rapid aceste materiale online, punându-le la dispoziția publicului larg.
Ulterior, odată cu lansarea Service Pack 1, cheia FCKGW s-a numărat printre cele 640 de chei incluse pe lista neagră a sistemului de operare din cauza scurgerii acestora în mediul public.
Service Pack 2 și mecanismele sale de verificare „Windows Genuine Advantage” au mers și mai departe, blocând complet actualizările pe sistemele care utilizau o cheie VLK inclusă pe lista neagră.
Plummer afirmă că Microsoft nu a dorit să creeze probleme inutile clienților, motiv pentru care a adoptat o atitudine permisivă, limitându-se doar la blocarea cheilor compromise.
De-a lungul anilor, au circulat numeroase teorii conform cărora cheia FCKGW funcționa deoarece algoritmul Microsoft de generare a cheilor era unul rudimentar – o idee respinsă categoric de Plummer.
Acesta declară răspicat că algoritmul respectiv a fost creat de „oameni chiar inteligenți, cu capete atât de mari încât se loveau de tocul ușii când intrau în birou”.
Realitatea era mult mai simplă: ca de obicei în informatică, problema se afla, în cele din urmă, între tastatură și scaun. Este un moment la fel de bun ca oricare altul pentru a-ți aminti de acel CD pe care – categoric – nu-l ții pe vreun raft și pe care scrie cu markerul cheia FCKGW.
Lasă un răspuns