Operatorul NextGen Communications va fi absorbit de Orange

orange telekom

Scris de

în

Orange România, liderul pieţei locale de telecom după venituri, a majorat capitalul social al filialei sale de telecomunicaţii NextGen Communications printr-un aport în numerar de 17,8 milioane de lei (3,5 milioane de euro).

Este prima dintre două tranşe egale ale unei infuzii de capital de 7 milioane de euro (circa 35,7 milioane de lei), a doua fiind programată pentru septembrie 2026.

„Majorarea capitalului social al NextGen Communications – S.R.L., prin aport în numerar cu contravaloarea primei tranşe, în suma de 17.843.000 lei, echivalentul a 3.500.000 de euro, la cursul de schimb convenţional de 5,0980 lei/1 euro“, se arată în decizie.

În urma operaţiunii, capitalul social a urcat la 83,6 milioane de lei, iar numărul de părţi sociale, la 8,36 milioane – toate deţinute de Orange România, care controlează integral compania.

Operaţiunea porneşte de la o solicitare a administratorilor NextGen de a majora capitalul cu 7 milioane de euro, în două tranşe de câte 3,5 milioane – prima în aprilie, a doua în septembrie 2026, ambele calculate la un curs convenţional de 5,0980 lei/euro.

Orange, reprezentată în decizie de directorul executiv Julien Ducarroz, a aprobat deocamdată prima tranşă. 

Cu un an mai devreme, Orange pusese în NextGen alte 3 milioane de euro, tot în două tranşe egale – de câte 7,59 milioane de lei (1,5 milioane de euro) fiecare.

NextGen Communications, deţinută integral de Orange, furnizează internet prin fibră optică, televiziune şi telefonie fixă într-o reţea din peste 30 de oraşe şi peste 300 de localităţi rurale, potrivit propriului site.

Firma a fost înfiinţată în 2008 de fostul Romtelecom, pentru a reintra pe piaţa de cablu TV sub un brand neasociat monopolului, şi a ajuns la Orange odată cu preluarea, în 2021, a diviziei de servicii fixe a Telekom România.

NextGen este pe pierdere din 2022, iar afacerile îi scad. Compania a raportat o cifră de afaceri de 82,5 milioane de lei în 2025, în scădere de la circa 105 milioane în 2022 şi 92 de milioane în 2024, şi o pierdere netă de 16,7 milioane de lei, aproape dublă faţă de cea din 2024 (8,1 milioane). Numărul mediu de angajaţi a coborât la 315, de la aproape 480 în 2019.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.