Experții HP atrag atenția: această amenințare nu mai este una ipotetică.
Deși multe alarme false au fost semnalate până acum, diferența majoră este că, în timp ce software-ul poate fi actualizat rapid pentru a rezista la atacuri cuantice, hardware-ul – inclusiv laptopurile angajaților și imprimantele de birou – nu beneficiază de aceeași flexibilitate.
O imprimantă achiziționată astăzi ar putea fi vulnerabilă la atacuri cuantice chiar înainte de a fi nevoie să fie înlocuită.
”În timp ce atenția companiilor este concentrată pe inteligența artificială (AI), o altă tehnologie cu potențial revoluționar – și poate chiar mai transformatoare – se apropie rapid: calculul cuantic. Realitatea e că această tehnologie ar putea deveni operațională mult mai curând decât ne imaginăm. Însă, odată cu beneficiile sale, vine și o provocare majoră pentru securitatea globală. Experții avertizează că, odată atinse anumite praguri tehnologice, bazele încrederii digitale la nivel global ar putea începe să se prăbușească”, atrage atenția Steve Inch, Global Senior Print Security Strategist & Product Management Lead, în cadrul HP Inc.
Amenințarea cuantică este reală
Computerele cuantice promit o putere de procesare exponențială, cu mult peste capacitățile sistemelor tradiționale. De exemplu, cipul cuantic Willow de la Google a efectuat un calcul de referință în mai puțin de cinci minute – o sarcină care ar lua unuia dintre cele mai rapide super-computere actuale aproximativ 10 septilioane de ani (10²⁵).
Dar, aceleași capacități care promit progres accelerat, prezintă și riscuri. Computerele cuantice capabile să rezolve problemele matematice care stau la baza criptării asimetrice ar putea compromite fundamentele securității, identității și încrederii digitale. Un infractor cibernetic care poate sparge semnăturile digitale criptate ar putea compromite firmware-ul de bază al PC-urilor, imprimantelor și al altor dispozitive, deschizându-și calea spre acces complet și neautorizat.
Pentru a contracara această amenințare, unele dintre cele mai strălucite minți din lume colaborează pentru dezvoltarea unor algoritmi rezistenți la calculul cuantic. Totuși, adoptarea acestor standarde va necesita un efort uriaș, mai ales la nivel hardware. Liderii IT trebuie să înceapă pregătirile pentru înnoirea echipamentelor, astfel încât acestea să face față amenințării cuantice în viitor.
Pregătirea trebuie să înceapă acum
Deși pare că mai este timp, amânarea este o greșeală. Guvernul SUA oferă deja un exemplu concret: începând cu 2027, pentru sistemele de securitate națională, va achiziționa doar echipamente care utilizează semnături criptate rezistente la atacuri cuantice.
Și alte guverne înțeleg urgența cu care trebuie să ia măsuri. Centrul Național de Securitate Cibernetică al Regatului Unit susține că cea mai bună apărare împotriva amenințărilor cuantice este criptarea rezistentă la astfel de atacuri. În Canada, autoritățile recomandă organizațiilor să identifice sistemele care necesită tranziție, să aloce bugete pentru actualizări semnificative de software și hardware și să inițieze discuții cu furnizorii.
Având în vedere că imprimantele de birou pot rămâne în funcțiune până la 20 de ani, iar contractele de tip Managed Print Services (MPS) se încheie de obicei pe 3–5 ani, următoarea achiziție trebuie făcută cu gândul la rezistența cuantică. Alternativa este un joc riscant de tipul „așteptăm și vedem”.
Tranziție ordonată, nu reacție tardivă
Organizațiile care amână acest demers riscă să fie luate prin surprindere. Este esențial ca planificarea să înceapă acum, atât pentru a preîntâmpina viitoarele cerințe de reglementare, cât și pentru a menține încrederea partenerilor, clienților și investitorilor.
Pașii recomandați:
Identificarea priorităților – începând cu dispozitivele esențiale, cum ar fi imprimantele și PC-urile care utilizează chei criptate care nu se schimbă.
Discuții cu furnizorii – înțelegerea planurilor acestora privind tranziția către criptare rezistentă la atacuri cuantice.
Elaborarea unui plan complet de tranziție – actualizări de infrastructură, software și hardware, aliniate cu calendarul de risc și nevoile organizației.
”O tranziție organizată către securitatea cuantică va oferi companiilor infrastructura necesară pentru a-și proteja datele pe termen lung și va oferi siguranță clienților, autorităților de reglementare și investitorilor. Pentru că, atunci când noua eră cuantică va începe, va lovi – cel mai probabil – cu forță”, mai spune Steve Inch, Global Senior Print Security Strategist & Product Management Lead, în cadrul HP Inc.
Lasă un răspuns