Nucleul Linux a crescut rapid, atingând un reper impresionant, depășind 40 de milioane de linii de cod.
Acest lucru a fost posibil datorită unei cantități enorme de muncă condusă de dăruirea nenumăraților dezvoltatori care contribuie cu generozitate cu timpul și abilitățile lor la dezvoltarea sistemului de operare.
Acesta reprezintă un salt substanțial față de cele 20 de milioane de linii înregistrate la jumătatea anului 2015, dublându-și efectiv dimensiunea în mai puțin de un deceniu.
De asemenea, merită menționat faptul că nucleul Linux conține mult mai mult cod decât omologii săi UNIX, cum ar fi OpenBSD, NetBSD și FreeBSD.
Cu toate acestea, acest lucru se datorează în principal diferențelor de design – nucleele BSD sunt modulare, în timp ce nucleul Linux urmează o arhitectură monolitică (cu capacități modulare), ceea ce înseamnă că rulează ca un singur proces mare în modul kernel, cu acces deplin la hardware și toate resursele sistemului.
Cu toate acestea, această creștere considerabilă este adesea o sursă de discuții între dezvoltatori și observatorii din industrie, care se tem că un nucleu mai mare ar putea introduce o complexitate inutilă. Unii au propus metode pentru a-i reduce dimensiunea, cum ar fi externalizarea driverelor, care reprezintă în prezent mai mult de jumătate din cod.
La prima vedere, aceasta ar putea părea o abordare inteligentă pentru a ușura sarcina. Cu toate acestea, la o inspecție mai atentă, mulți experți susțin că separarea driverelor ar putea duce la suprasolicitare de performanță, dureri de cap sporite de întreținere și urmărire complicată a versiunilor.
Cu siguranță, nucleul Linux va continua să crească, dar Linus Torvalds are totul sub control, cu o viziune clară pentru dezvoltarea sa viitoare – inima sistemului nostru de operare preferat.
