You are currently viewing ASUS lansează în România noul Zenbook S 14 (UX5406) echipat cu AI

ASUS lansează în România noul Zenbook S 14 (UX5406) echipat cu AI

ASUS a anunțat disponibilitatea pe piața românească a noului Zenbook S 14 (UX5406), unul dintre cele mai subțiri și mai portabile AI PC-uri ASUS de 14 inchi, care îmbină performanța și rafinamentul. Zenbook S 14 are o nouă estetică funcțională, fiind complet reproiectat, atât în interior, cât și la exterior. Carcasa dispune de noul și inovatorul ASUS Ceraluminum™, un material hibrid ceramic obținut prin tehnologie avansată, disponibil într-o gamă de culori inspirate din natură. Acest material oferă o rezistență excepțională împotriva zgârieturilor și uzurii.

Zenbook S 14 este echipat cu cel mai recent procesor Intel® Core™ Ultra 9 (Seria 2) cu AI integrat și grafică Intel Arc™, a cărui unitate de procesare neurală (NPU) oferă până la 47 de tera operațiuni pe secundă (TOPS). Frezarea CNC avansată permite integrarea unei camere de vapori ultra-subțiri în sistemul ultra-silențios de răcire ambientală – unic pentru un dispozitiv atât de subțire – asigurând performanțe TDP ale CPU-ului de până la 28 de wați cu zgomot minim. Elementele de design funcțional includ o tastă dedicată Copilot și un touchpad 16:10 supra-dimensionat, care recunoaște gesturi inteligente.

Ecranul ASUS Lumina OLED 3K la 120Hz și sistemul audio puternic, cu patru difuzoare, oferă un divertisment captivant și o experiență de nivel cinematografic foarte realistă. Securitatea robustă este asigurată de cipul Microsoft Pluton, iar noua caracteristică de chei de acces Windows stochează în siguranță datele de autentificare. Sistemul de camere IR AiSense are funcții îmbunătățite de securitate biometrică și confidențialitate, precum recunoașterea facială pentru conectarea și deconectarea automată, Adaptive Lock și Adaptive Dimming.

Primele configurații Zenbook S 14 (UX5406) disponibile pe piața locală se diferențiază prin culoarea carcasei și interfața tactilă a ecranului, beneficiind de aceleași dotări cheie: ecran OLED 3K 120Hz, procesor Intel® Core™ Ultra 7 Processor 258V 4.8 GHz cu Intel® AI Boost NPU de până la 47 TOPS, memorie integrată de 32 GB LPDDR5X, stocare de 1 TB SSD M.2 NVMe™ PCIe® 4.0, sistem de operare Windows 11 Pro. Prețul modelului UX5406SA-PV178X cu carcasă Scandinavian White pornește de la aprox. 9499 lei, în timp ce UX5406SA-PZ281X, de culoare Zumaia Gray, cu ecran tactil și stylus costă aprox. 9999 lei.

Un mix de artă și tehnologie

Zenbook S 14 a fost proiectat cu o estetică funcțională, apelând la materialul inovator ASUS Ceraluminum, care conferă atât durabilitate, cât și eleganță. După patru ani de rafinare a culorilor, texturii și durității acestui material, rezultatele sunt remarcabile. Folosind tehnologia CNC de ultimă oră, Zenbook S 14 atinge o suplețe remarcabilă, cu o grosime de doar 1,1 cm, integrând în același timp componente avansate, inclusiv un sistem avansat de răcire cu cameră de vapori. Este singurul laptop care combină o astfel de eleganță și funcționalitate și este cel mai subțire și mai compact laptop de 14 inchi, subliniind angajamentul ASUS față de performanță și portabilitate de top. Prelucrarea CNC a condus la designul exclusiv al grilei geometrice de deasupra tastaturii și zona extinsă a touchpad-ului. Laptopul este disponibil în două nuanțe inspirate de natură – Zumaia Gray și Scandinavian White.

Designul sustenabil al Zenbook S 14 implică și husa opțională, care, inspirată de natură, este realizată din poliester reciclat certificat GRS. Această husă întruchipează angajamentul față de inovația ecologică, fiind inspirată de natură.

Zenbook te ajută să faci mai multe

Zenbook S 14 oferă capabilități AI de ultimă generație într-un format ultra-subțire. Este echipat cu cel mai recent procesor Intel Core Ultra 7 (Seria 2) cu design system-on-chip (SoC). Designul SoC reduce dimensiunea plăcii de bază cu 27% pentru a crește eficiența generală a răcirii și integrează DRAM LPDDR5X premium cu consum redus de energie într-un pachet compact. Acest al doilea factor scurtează distanța dintre procesor și memorie, permițând o lățime de bandă mai mare și o latență mai mică, ceea ce asigură o stabilitate îmbunătățită și performanțe mai mari. Acompaniat de 32 GB RAM și un SSD PCIe® 4.0 de până la 1 TB, procesorul atinge un TDP de până la 28 de wați, având și o unitate de procesare neurală (NPU) care oferă până la 47 de tera operațiuni pe secundă (TOPS) pentru aplicații AI moderne, asigurând faptul că bateria de 72 Wh oferă autonomie suficientă pentru tot parcursul zilei. Experiența utilizatorului este perfectă și intuitivă, cu o tastă dedicată Windows Copilot pe tastatura ASUS ErgoSense pentru asistență instantanee Windows AI și un touchpad supra-dimensionat care se potrivește cu raportul de aspect 16:10 al ecranului. Acest touchpad îmbunătățește confortul și ușurința în utilizare, permițând ajustări rapide ale volumului audio, ale luminozității ecranului și multe altele prin gesturi inteligente. Ultra-compactul Zenbook S 14 dispune de un set complet de porturi I/O, inclusiv două Thunderbolt™ 4, un USB 3.2 Gen 2 Type-A, HDMI® 2.1 și un jack audio combo. Interfața integrată WiFi 7 cu certificare ASUS WiFi Master Premium oferă cele mai rapide și mai fiabile conexiuni.

Experiență audio-vizuală captivantă

Ecranul ASUS Lumina OLED 3K la 120Hz este validat Pantone® și certificat DisplayHDR™ True Black 500. Oferă imagini realiste cu culori remarcabile și performanțe HDR, inclusiv o acoperire în proporție de 100% a gameri de culoare cinematografică DCI-P3, pentru a asigura culori vii. Zenbook S 14 dispune de un sistem audio puternic cu patru difuzoare certificat de Harman Kardon, o realizare inginerească remarcabilă într-un dispozitiv atât de subțire. Oferă sunet Dolby Atmos® multidimensional cu gamă completă, oferind o experiență audio-vizuală cu adevărat captivantă și realistă.

Silențios și sigur

Zenbook S 14 acordă prioritate reducerii zgomotului, având un sistem avansat de răcire cu cameră de vapori ultra-subțire, cu două ventilatoare IceBlade, permițând un mod de răcire ambientală sub 25dB și, în același timp, oferind performanțe TDP de până la 28W, atunci când este necesar. Grila cu elemente geometrice de deasupra tastaturii maximizează fluxul de aer și minimizează pătrunderea prafului sau a murdăriei. Confidențialitatea și securitatea utilizatorilor sunt esențiale, fiind susținute de cheile de acces Windows și Microsoft Pluton, care integrează hardware, firmware și software pentru a proteja împotriva amenințărilor cibernetice în continuă evoluție. Recunoașterea facială Windows Hello asigură accesul securizat fără a fi nevoie de reținerea unor parole. Camera ASUS AiSense IR activează Adaptive Lock, care monitorizează prezența utilizatorului și blochează laptopul atunci când utilizatorul se îndepărtează, iar Adaptive Dimming îmbunătățește confidențialitatea prin estomparea ecranului atunci când utilizatorul se uită în altă parte.

Specificații tehnice

CPUProcesor până la Intel® Core™ Ultra 7 (Seria 2)
AfișajEcran OLED non-tactil de 14 inchi, 3K (2880 x 1800), afișaj non-tactil, raport de aspect 16:10, rată de reîmprospătare de 120 Hz, 400 de niți, luminozitate maximă HDR de până la 500 de niți, gamă de culori care acoperă 100% gamutul DCI-P3, certificare DisplayHDR™ True Black 500, validare Pantone®, cu 70% mai puțină lumină albastră dăunătoare, certificare TÜV Rheinland, raport ecran-corp de 90%
Ecran OLED Touch de 14 inchi, 3K (2880 x 1800), raport de aspect 16:10, rată de reîmprospătare de 120 Hz, 400 de niți, luminozitate maximă HDR de până la 500 de niți, gamă de culori care acoperă 100% gamutul DCI-P3, 1.000.000:1, certificare DisplayHDR™ True Black 500, validare Pantone®, cu până la 70% mai puțină lumină albastră dăunătoare, certificare TÜV Rheinland, raport ecran-corp de 90%, suport pentru stylus
Sistem de operareWindows 11 Home / Pro
GraficăGrafică Intel® Arc™
Memorie principalăPână la 32 GB LPDDR5X integrată
StocareSSD M.2 NVMe® PCIe® 4.0 de până la 1 TB
ConectivitateWiFi 7 (802.11be) 
Până la Bluetooth® 5.4
Cameră fotoCameră IR AiSense FHD cu ACS
Porturi I/O1 x USB 3.2 Gen 2 Type-A
2 x Thunderbolt™ 4 acceptă afișaj / Power Delivery
1 x HDMI® 2.1 TMDS
1 x mufă audio combo de 3,5 mm
TouchpadTouchpad supra-dimensionat (127 x 79 mm) cu suport pentru Smart Gestures
Audio4 difuzoare încorporate
2 microfoane încorporate
Certificare Harman Kardon
Baterie72Wh
Adaptor de curent alternativAdaptor de curent alternativ de 65 W
Ieșire: 20V DC, 3.25A, 65W
Intrare: 100-240V AC 50 / 60Hz universal 
Dimensiuni31,03 x 21,47 x 1,19 ~ 1,29 cm (12,22″ x 8,45″ x 0,47″ ~ 0,51″)
Greutate1,2 kg

Disponibilitate și prețuri

ASUS Zenbook S 14 (UX5406) este disponibil în România, prețurile pornind de la aprox. 9499 lei, variind în funcție de configurație și oferta comercială. Mai multe informații despre oferta Zenbook S 14 (UX5406) sunt disponibile și pe site-ul oficial ASUS.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.