Microsoft îmbunătățește nivelul de securitate al sistemului de operare Windows 11.
Programatorii de la Redmond lucrează la implementarea a două funcții majore ce au ca scop îmbunătățirea nivelului de securitate al Windows-ului:
- rescrierea Kernelului
- înlocuirea sistemului de fișiere NTFS cu ReFS
Rescrierea Kernelului
În cadrul conferinței BlueHat IL 2023, David Weston, vicepreședinte al departamentului de securitate Enterprise și OS al Microsoft a confirmat planurile companiei de a utiliza Rust în kernelul sistemului de operare Windows 11.
Potrivit acestuia, integrarea Rust în Windows este mai aproape ca niciodată.
Microsoft intenționează să livreze o versiune de previzualizare Windows 11 cu o parte din codul kernel rescris în Rust. În momentul de față, scopul principal este asigurarea compatibilității și a performanței. Aceasta include conversia unor tipuri de date interne C++ în echivalente Rust.
„Rust nu poate și nu va fi singura soluție pentru creșterea siguranței memoriei în Windows. Aceasta este o lucrare excelentă care evaluează diverse abordări de etichetare a memoriei bazate pe CPU și rentabilitatea investiției lor împotriva vulnerabilităților”
a spus David Weston
ReFS ca sistem de fișiere implicit
O altă modificare importantă observată într-una din versiunile Windows 11 Insider Preview, este procesul de înlocuire a bătrânului NTFS cu noul sistem ReFS.
Microsoft a creat Resilient File System (ReFS) pentru a înlocui New Technology File System (NTFS), însă acesta nu putea fi folosit pentru edițiile Windows 11 și Windows 11 Pro.
ReFS este cu mult superior NTFS, fiind optimizată stocarea volumelor mari de date.