Tim Berners-Lee, un om de știință britanic, a inventat World Wide Web (WWW) în 1989, în timp ce lucra la CERN. Web-ul a fost inițial conceput și dezvoltat pentru a răspunde cererii de schimb automat de informații între oamenii de știință din universități și institute din întreaga lume.
CERN nu este un laborator izolat, ci mai degrabă punctul central pentru o comunitate extinsă care include peste 17 000 de oameni de știință din peste 100 de țări. Deși de obicei petrec ceva timp pe site-ul CERN, oamenii de știință lucrează de obicei la universități și laboratoare naționale din țările lor de origine. Prin urmare, instrumentele de comunicare fiabile sunt esențiale.
Ideea de bază a WWW a fost de a îmbina tehnologiile în evoluție ale computerelor, rețelelor de date și hipertextului într-un sistem informatic global puternic și ușor de utilizat.
Cum a început Web-ul?
Tim Berners-Lee a scris prima propunere pentru World Wide Web în martie 1989 și a doua sa propunere în mai 1990. Împreună cu inginerul belgian de sisteme Robert Cailliau, aceasta a fost oficializată ca propunere de management în noiembrie 1990. Aceasta a subliniat principalele concepte și au definit termeni importanți din spatele Web-ului. Documentul descria un „proiect hipertext” numit „WorldWideWeb” în care un „web” de „documente hipertext” putea fi vizualizat de „browsere”.
Până la sfârșitul anului 1990, Tim Berners-Lee a avut primul server web și primul browser în funcțiune la CERN, demonstrându-și ideile. El a dezvoltat codul pentru serverul său web pe un computer NeXT. Pentru a preveni oprirea accidentală, computerul avea o etichetă scrisă de mână cu cerneală roșie:
This machine is a server. DO NOT POWER IT DOWN!!
info.cern.ch era adresa primului site web și server web din lume, care rulează pe un computer NeXT la CERN. Prima adresă a paginii Web a fost http://info.cern.ch/hypertext/WWW/TheProject.html
Designul WWW a permis accesul ușor la informațiile existente și la o pagină web timpurie legată de informații utile oamenilor de știință CERN (de exemplu, agenda telefonică CERN și ghiduri pentru utilizarea calculatoarelor centrale ale CERN). O facilitate de căutare se baza pe cuvinte cheie – nu existau motoare de căutare în primii ani.
Browserul Web original al lui Berners-Lee care rulează pe computerele NeXT i-a arătat viziunea și avea multe dintre caracteristicile browserelor Web actuale. În plus, includea posibilitatea de a modifica pagini direct din interiorul browserului – prima capacitate de editare Web. Această captură de ecran arată browserul care rulează pe un computer NeXT în 1993.
Extinderea Web-ului
Doar câțiva utilizatori au avut acces la o platformă de computer NeXT pe care a rulat primul browser, dar dezvoltarea a început curând pe un browser mai simplu, „în mod linie”, care putea rula pe orice sistem. A fost scris de Nicola Pellow în timpul stagiului ei de muncă la CERN.
În 1991, Berners-Lee și-a lansat software-ul WWW. Acesta includea browserul „mod linie”, software-ul serverului web și o bibliotecă pentru dezvoltatori. În martie 1991, software-ul a devenit disponibil colegilor care foloseau computerele CERN. Câteva luni mai târziu, în august 1991, a anunțat software-ul WWW pe grupurile de știri de pe Internet și interesul pentru proiect s-a răspândit în întreaga lume.
Adoptarea la nivel global
Datorită eforturilor lui Paul Kunz și Louise Addis, primul server web din SUA a intrat online în decembrie 1991, din nou într-un laborator de fizică a particulelor: Centrul de accelerație liniară Stanford (SLAC) din California. În acest stadiu, existau în esență doar două tipuri de browser. Una a fost versiunea de dezvoltare originală, care era sofisticată, dar disponibilă numai pe mașinile NeXT. Celălalt era browserul „mod linie”, care era ușor de instalat și rulat pe orice platformă, dar limitat în putere și ușurință în utilizare. Era clar că echipa mică de la CERN nu putea face toată munca necesară pentru a dezvolta sistemul în continuare, așa că Berners-Lee a lansat o cerere prin internet pentru ca alți dezvoltatori să se alăture. Mai multe persoane au scris browsere, mai ales pentru X-Window Sistem. Printre acestea se numără MIDAS de Tony Johnson de la SLAC, Viola de Pei Wei de la editorul tehnic O’Reilly Books și Erwise de studenții finlandezi de la Universitatea de Tehnologie din Helsinki.
La începutul anului 1993, Centrul Național pentru Aplicații de Supercomputing (NCSA) de la Universitatea din Illinois a lansat o primă versiune a browserului său Mosaic. Acest software a rulat în mediul X Window System, popular în comunitatea de cercetare și a oferit interacțiune prietenoasă bazată pe ferestre. La scurt timp după aceea, NCSA a lansat versiuni și pentru mediile PC și Macintosh. Existența unor browsere fiabile și ușor de utilizat pe aceste computere populare a avut un impact imediat asupra răspândirii WWW. Comisia Europeană a aprobat primul său proiect web (WISE) la sfârșitul aceluiași an, CERN fiind unul dintre parteneri. La 30 aprilie 1993, CERN a făcut disponibil codul sursă al WorldWideWeb fără drepturi de autor, făcându-l software gratuit. Până la sfârșitul anului 1993 existau peste 500 de servere web cunoscute, iar WWW reprezenta 1% din traficul de internet, ceea ce părea mult în acele vremuri (restul era acces la distanță, e-mail și transfer de fișiere). 1994 a fost „Anul Webului”. Iniţiată de Robert Cailliau, prima conferinţă internaţională World Wide Web a avut loc la CERN în luna mai. La ea au participat 380 de utilizatori și dezvoltatori și a fost salutat drept „Woodstock of the Web”.
Pe măsură ce 1994 a progresat, poveștile despre Web au ajuns în mass-media. O a doua conferință, la care au participat 1300 de persoane, a avut loc în SUA în octombrie, organizată de NCSA și de nou-formatul International WWW Conference Committee (IW3C2). Până la sfârșitul anului 1994, Web-ul avea 10 000 de servere – dintre care 2000 comerciale – și 10 milioane de utilizatori. Traficul era echivalent cu transportul în fiecare secundă a întregii lucrări colectate ale lui Shakespeare. Tehnologia a fost extinsă continuu pentru a răspunde noilor nevoi. Securitatea și instrumentele pentru comerțul electronic au fost cele mai importante caracteristici care au urmat să fie adăugate în scurt timp.
Standard ”deschis”
Un aspect esențial a fost că web-ul ar trebui să rămână un standard deschis pentru a fi folosit de toți și că nimeni nu ar trebui să îl blocheze într-un sistem proprietar. În acest spirit, CERN a înaintat o propunere Comisiei Uniunii Europene în cadrul programului ESPRIT: „WebCore”. Scopul proiectului a fost formarea unui consorțiu internațional, în colaborare cu Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) din SUA. În 1994, Berners-Lee a părăsit CERN pentru a se alătura MIT și a fondat Consorțiul Internațional World Wide Web (W3C). Între timp, având în vedere aprobarea proiectului LHC, CERN a decis că dezvoltarea web ulterioară era o activitate dincolo de misiunea principală a laboratorului. Era nevoie de un nou partener european pentru W3C.
Comisia Europeană a apelat la Institutul Național Francez pentru Cercetare în Informatică și Control (INRIA), pentru a prelua rolul CERN. În aprilie 1995, INRIA a devenit prima gazdă europeană W3C, urmată de Universitatea Keio din Japonia (Campusul Shonan Fujisawa) din Asia în 1996. În 2003, ERCIM (Consorțiul European de Cercetare în Informatică și Matematică) a preluat rolul de gazdă europeană W3C de la INRIA. În 2013, W3C a anunțat Universitatea Beihang ca a patra gazdă. În septembrie 2018, existau peste 400 de organizații membre din întreaga lume.
